Miriam (şi o notă de subsol).

Blogul meu s-a transformat în ultima vreme într-un spaţiu unde se întâmplă să mai şi scriu. Scriu în română, deşi mai degrabă mi-ar veni să scriu în engleză. M-am obişnuit să traduc cu Google site-urile cu texte în limbi pe care nu le cunosc, prin urmare mă aştept ca puţinii oameni care s-ar opri să citească şi cuvintele alăturate fotografiilor mele, să facă la fel. După ce am publicat imaginea asta pe Facebook, am vorbit cu modelul. Îşi doreşte să vină la Cluj, să pozăm din nou împreună. Aş pleca într-un astfel de proiect de la bun început cu gândul să şi filmez, mai ales că Miriam este actriţă, şi sunt convinsă că ar intra în orice rol cu aceeaşi uşurinţă cu care a asumat alteritatea la prima noastră întâlnire. Văd atât de mult kitsch foto şi video, încât mi-e pe de o parte teamă să nu contribui activ la poluarea vizuală, iar pe de altă parte, cred că a te exprima ŞI cu mijloace mai puţin familiare nu echivalează musai cu a ucide o idee.* Între timp, mă chinui să urmăresc tutoriale pentru Affinity Publisher – tocmai am cumpărat licenţa, pentru că mi se pare foarte user-friendly, la mai bine de două luni de când l-am instalat, iar micul meu jurnal de pandemie e aproape gata de scos în lume. *re: conversaţia cu Eugen Moritz despre cum excelenţa în zona teoretică a fotografiei duce aproape inevitabil la o operă mediocră, sau, mai rău, inexistentă, din pricina anxietăţii de reprezentare. (A se vedea Marcel Duchamp, deşi aici e discutabil dacă se aplică teoria, mie mi-a plăcut mereu Duchamp şi ca artist). Exemplele lui sunt Ailincăi şi Maxa, eu aş mai adăuga şi câţiva scriitori, dar nu m-aş îndepărta de artele vizuale.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s