Fotografiile Daianei îmi aduc Roma în minte mai mult decât un film. Am revăzut albumul de fotografii din Martie, mă prinde un dor de ducă prin locuri fără aroma românească etern vernaculara. Până atunci însă, mă las în grija unei reverii prudente, asortată cu un pic de lectură din Umberto Eco. Am regăsit colecția de eseuri publicate mai demult, o lectura superficiala, pe sărite, dar buna de lipit peste Nostalgia despre care tocmai am scris.
