din vechime.

mă chinui să suport ignoranța și prostia de pe rețelele sociale, cu un stoicism demn de o cauză mai bună. primesc sfaturi medicale de la cretini care atunci când stau în fotoliul dentar, se cacă pe ei de frică, sau leșină la vederea acului. aflu cum stă treaba cu vacanța, cu școala, cu nevasta, cu homosexualii, cu patriotismul și cu toată cabala pulii care ne face de petrecanie. Există gândire primordială, amoebiană, în fiecare nenorocită de pagină pe care aterizez (cu silă, dar împinsă de minutele lungi de anxietate nocturnă infernală). De când cu COVID-ul, mă gândesc mai des la profesorul de microbiologie din facultate, și mai cu seamă la unul din rarele momente în care a cedat și el și s-a purtat ca un om, barem că era un artist al științei, cu freza și silueta de Toulouse Lautrec, și cu imensa iubire pentru poezie și pictură. Eram la curs, ne preda clasificarea virusurilor după Paul Tournier, și Andre Lwoff. Pe tablă erau desene de ADN, proteine, scheme și secvențe virale. Două fete vorbeau undeva în spatele amfiteatrului, când profesorul Sașcă s-a oprit, a aruncat creta pe fereastră și a răcnit către sală: “Mă deranjați. Rabd de jumătate de ceas poveștile voastre. Am doctoratul f[cut la profesorul Tournier, și MĂ DERANJAȚI”. Ah, little did I know atunci să pricep ce greutate are o propoziție din asta, iar acum, când știu, nu pot folosi același text, pentru că, din nefericire, nu am un profesor Tournier în istoria personală. Dar de deranjat, MĂ DERANJEAZĂ tare multe. /rant

Tournier, Lwoff, Horne

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s