Bento’s Sketchbook – John Berger

Când mă simt în completă dizarmonie cu restul lumii, și asta se întâmplă destul de des în ultima vreme, citesc eseuri despre artă sau fotografie. Nu o să insist acum asupra nuanței care le deosebește. Cert e că aseară am citit mai bine de jumătate dintr-un volum de eseuri ale lui Teju Cole (Known and Strange Things), unde am dat peste un segment dedicat lui John Berger. În treacăt fie spus, mă întreb cât de mult îi datorează Cole lui Berger în privința esteticii scrierii lui. Exprimarea îngrijită și căutată, sofisticarea și fluiditatea textului sunt foarte asemănătoare. Volumul pe care îl citează Cole este Bento’s Sketchbook, un fel de meditație despre artă/desen, în cuvinte și imagini, pe marginea unor note ale lui Spinoza. În sfârșit, ce vreau să spun este că am sărit fără urmă de vinovăție pasajele din Spinoza, însă am privit minute la rând schițele lui Berger în tuș și cărbune, după ce am citit pasajele asociate fiecăreia. Povestea cu șapte daruri, din care am ales screenshotul din titlu, mi-a plăcut tare mult, după cum la fel de mult mi-a plăcut ezitarea între singular și plural – magnolie/magnolii – de pe paginile următoare. Mi-ar plăcea să fiu, sau să cunosc un John Berger. Probabil că aș înțelege mai repede ce voia să spună Spinoza (haha – NOT!), dar și cum se explică faptul că am trăit în 2018 pățania cu agentul Cosma, atât de asemănătoare cu scena din National Gallery petrecută cu exact 10 ani înainte, în 2008, și al cărei protagonist a fost unul din cei mai importanți critici de artă ai Europei.

The seventeenth-century philosopher Baruch Spinoza—also known as Benedict or Bento de Spinoza—spent the most intense years of his short life writing. He also carried with him a sketchbook. After his sudden death, his friends rescued letters, manuscripts, notes—but no drawings.

For years, without knowing what its pages might hold, John Berger has imagined finding Bento’s sketchbook, wanting to see the drawings alongside his surviving words. When one day a friend gave him a beautiful virgin sketchbook, Berger said, “This is Bento’s!” and he began to draw, taking his inspiration from the philosopher’s vision.

Introducere

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s