Covid blog

Pe care o să-l scriu in românește. Sunt la pat cu omicron. Not great, not terrible, să fiu cinstita, dar cu griji pentru părinții care l-au mușcat și ei, pentru Teo, care abia acum începe sa aibă simptome, in ciuda testului negativ. Ca sa fie tacâmul complet, azi mi-am scăpat telefonul pe jos și i s-a crăpat puțin ecranul. Da, am uitat să pomenesc situația cu hipertiroidia lui Caisă, și lucrările dentare lăsate de izbeliște din toate aceste motive. Cu toată starea de rahat, am reușit sa citesc în timp record o carte de eseuri ale lui Jonathan Franzen, lucru pe care mi-l pusesem ca temă de câteva luni. As vrea sa scriu despre piesa la care am fost sâmbătă, despre volumul de artă primit de la profesorul Pletea, despre câteva flashbackuri mai mult sau msi puțin stânjenitoare din ultima vreme. Despre locul și momentul in care mă gasesc acum în fotografie (intimidarea pe care o resimt pe Twitter, in conversațiile despre Crypto și NFT, și așa mai departe. Privind textul acum, când cu celălalt ochi mă uit la Netflix, mi se pare că nu-s subiecte serioase, dar când este biografia unui homo sapiens un subiect serios? La drept vorbind, cred ca ar putea însemna mai mult decât tripurile vanitoase ale autorilor de plachete de versuri sau mici colecții de povestiri literare, care îmi inundă feedul pe social media. Bun, astea fiind spuse, și pentru ca am nevoie de o jumate de ceas ca pastila de Xanax sa își facă efectul (musai sa dorm, după doua nopți de insomnie încărcată cu dureri musculare și semihalucinații subfebrile), las tableta jos, mai citesc un articol online, și trag perdeaua până dimineața.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s