Ucraina

În dimineața asta scriu în română. M-am trezit în Clujul rece, la o temperatură de minus 3 grade, cu ceață și nori deprimanți. Am deschis telefonul să citesc știrile, aflu că a câștigat Orban în Ungaria. Intru pe Facebook, mă izbesc full-frontal de o postare putinistă. Mă abțin să comentez, ca de obicei, dar înregistrez popularitatea acestei postări, precum și faptul că o mână (din fericire *doar* o mână) de prieteni de-ai mei, i-au dat like sau inimioară. Recunosc că am evitat să scriu despre războiul din Ucraina, pentru că, înainte de toate, nu am competența să fac o analiză cu date precise, nume, etc. În portofoliul meu de diplome se regăsesc stomatologia, arta și fotografia, plus unele vagi dexterități de comunicare. Ieri însă am citit și văzut imaginile cumplite de la Bucha, cu oamenii uciși zăcând pe străzi, într-o “scenografie” care depășește în cruzime orice blockbuster hollywoodian . Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Nu mai cred demult în această frază, destul de ieftină de altminteri, a lui Ansel Adams. Nu au fost de ajuns imaginile cu oroarea din spitale în perioada de maximă dramă a COVID-19, nu au fost de ajuns facsimilele plagiatorilor de renume din politica românească, declarațiile agramate filmate și repetate ad nauseam, nu ajunge să vedem orașele-fantomă rămase în urma marșului victorios al armatei ruse în Ucraina, nu e de ajuns să vedem copii dormind în adăposturi, cadavre minate pe străzile unui oraș în care, până acum o lună, grija omului era să își cumpere o pită, să meargă la medic după rețetă, sau să își facă o manichiură tehnică. (vezi fotografia bietei femei ucise). În perioada pandemiei am mai trecut cu vederea derapajele antivacciniste, pentru că am oarecare înțelegere pentru disonanța cognitivă; într-o mică măsură, poate fi un motor al creativității. Totuși, când vorbim de sănătate publică și educație sanitară, propaganda Q-anon nu are niciun strop de coerență, dar cine mai stă să analizeze?

Acum avem de-a face cu o nenorocire pe care nu mi-am putut-o imagina niciodată ca fiind posibilă în lumea reală a secolului 21; trăiam cu speranța că Europa a învățat o lecție dură din războiul care a sfâșiat fosta Iugoslavie. Se pare că nu; s-a uitat de Tudjman, de Karadzic, ba mai mult, goarnele de azi ale lui Putin sunt și mai asurzitoare. Revenind la subiect, mi-e lehamite să citesc texte patriotarde, declarații glumețe, eternele “haha” la postări cu morți și oameni disperați că și-au pierdut într-o lună TOT ce însemna viață și tihnă; pe scurt, mi-e lehamite de abjecția umană în formele ei stilizate până la monstruozitate, pe social media. Prietenul meu virtual, Greg Fallis a scris o postare în acest context, și nu pot decât să mă întristez când văd că un om din îndepărtatul stat american este mai empatic și mai furios în fața neputinței și netrebniciei politicienilor, decât noi, prăpădiții de vecini ai Tătucului Putin, cei care, dacă ne ciulim urechile bine, aproape că putem auzi avioanele de luptă încercuind Odessa sau Kiev. E o metaforă, dar sper să nu fie o chestiune de timp până să devină o realitate. Mi-e silă. Fuck Putin.

(c) Reuters
(c) Reuters

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s