Cu alte cuvinte/ In Other Words (critica de teatru în România)

De când m-am transformat în antreprenor, adică mă identific ca șantierist/aflător în treabă/ dentist/ artist – cam în această ordine, am mai mult timp să citesc acele texte de blog sau de pe social media, care în mod natural intrau înainte în categoria TL;DR. Așa se face că am citit în ultima vreme mult mai multe critici de teatru, film, carte, artă, etc., decât înainte de a intra într-un sabbatical mai mult sau mai puțin autoimpus. Sunt la curent cu protestele grupării “Just Stop Oil”, precum și cu părerile despre ce înseamnă ele pro sau contra (acestea din urmă deghizate în civism condescendent), cu o parte din filmele care au provocat valuri în rândul cinefililor de nivel precar sau subțire, și cu dezastrul apărut pe social media, ca urmare a preluării companiei de către big baby Elon Musk. Am păreri despre fiecare dintre chestiunile enumerate mai sus, și probabil că, în lipsă de ceva mai interesant, o să scriu despre fiecare la un moment dat. Azi vreau să mă opresc la un subiect mai degrabă obscur, pentru că postările pe internet la care voi face referință nu au adunat reacții multe, dar pentru că e vorba de cultură, și mai exact, despre teatrul din Cluj, merită atenția mea.

De curând, a avut loc la Cluj un eveniment cultural desfășurat sub denumirea Întâlnirile Internaționale de la Cluj 2022. S-au jucat piese de teatru din stagiunea 2021-2022, s-a vorbit și s-a scris despre teatru. Mi-au căzut sub ochi două cronici, ambele scrise de autoare care de ani de zile sunt cunoscute ca voci respectabile în spațiul cultural autohton – Cristina Modreanu și Doina Papp. Să le luăm pe rând:

Cristina Modreanu, despre care aflăm, de pe siteul Humanitas, că este “critic de teatru, curator şi expert în artele spectacolului”, scrie un material lung dar insipid, în care am remarcat repetiții și supra-repetiții de adjective și expresii-clișeu, la pachet cu redarea greșită a numelui uneia dintre actrițe (Sânziana Tarța, numită “Tarțea” pe tot parcursul articolului), și – cu atât mai deprimant pentru un expert în artele spectacolului – al imensului om de film care a fost Rainer Werner Fassbinder (etichetat ca W.M. Fassbinder). Dacă NU cunoști peisajul teatral clujean, este imposibil să fii lămurit cum sunt și ce pot să facă actorii analizați de Modreanu. Repetarea ideii că actorii performează acum altfel pentru că și-au înăbușit elanul în timpul pandemiei, este un low-hanging fruit de toată frumusețea, iar faptul că Diana Buluga e credibilă într-un rol de adolescentă pentru că e mignonă, e mai degrabă o ofensă, decât o apreciere, și așa mai departe.

În pachet cu articolul din Scena.ro, am citit în Revista 22 și cronica Doinei Papp – despre care aflăm că este “critic,istoric de teatru, publicist, membru al UNITER şi al AICT” și laureată a premiului pentru critică teatrală UNITER. Speram la un text complex și rafinat, la o analiză, fie ea și sumară, a demersurilor actoricești și regizorale. În realitate, am dat din nou peste greșeli de ortografiere a numelor (Irina Vincze, mereu și mereu – haideți că totuși e vremea să ne cunoaștem barem după nume actorii, Ramona Dumitran în loc de Dumitrean, Diana Ioan – Licu, și – pentru că i-a fost probabil prea greu să deschidă Wikipedia, colocvialul, caragialescul “Fassbinder”, lipsit chiar și de inițialele prenumelor (poate e mai bine așa, decât să-l rebotezăm, cum a făcut doamna Modreanu). Aflăm ceva mai jos câteva lucruri despre spectacolul “O scrisoare pierdută în concert de Ada Milea”, și citim niște cuvinte laudative la adresa…cantautoarei (sic!). Textul e lipsit de respect pentru sintaxă și gramatică, apar înșiruiri de fraze fără propoziție predicativă, introduceri de tipul "Așa încât serile au fost dedicate....", "Și cu toate că montarea nu are...", sau formulări sibilinice de tipul "În jurul cuvântului Identități, propus ca termen de referință, teatrul își poate reformula în orice moment misiunea culturală și socială vizând autodeterminarea sa ca fenomen, în parametrii actualității. Altfel spus, niciodată nu e îndeajuns a vorbi despre identitatea teatrului în concertul artelor, despre esența acestuia ca artă de for public și menirea lui în dinamica socio-culturală, adăugând obligatoriu și tehnologică", sau "Era firesc, așadar, ca organizatorii să se focuseze, în ceea ce privește componenta internațională a festivalului, pe teatrul din țara vecină Ucraina și preocupările oamenilor de teatru de pe aceste meleaguri și, totodată, pe repertoriul teatrului-gazdă, care și-a înfățișat afișul într-o selecție capabilă să-i reveleze liniile de forță".

Imagine din repetițiile spectacolului "AudițiaȚ de Alexander Galin, regie Ionuț Caras.

Nu mă aștept ca textul meu să ajungă la cele două autoare, dar, pentru că am văzut aproape toate spectacolele la care se face referire în cele două cronici, pot spune doar că sunt profund dezamăgită; nu doar pentru că eu, ca spectator, nu am niciun fel de imbold să intru în sala de teatru în urma lecturii lor, ci mai ales pentru că ASEMENEA critică de teatru face un deserviciu imens actorilor, regizorilor și echipelor care se străduie să aducă pe scenă spectacole cu o diversitate tematică și stilistică demne de o soartă mult mai bună. Unde este noul Georges Banu? Unde sunt oamenii de cultură care încă mai scriu BINE despre film, teatru, artă, în România? La fel de trist mi se pare că, deși am semnalat într-o postare pe Facebook, greșelile de ortografiere a numelor, de teama unor eventuale șicane în recenzii viitoare, actrițele vizate au ezitat să reacționeze. News flash, dragi actrițe – decât așa recenzie, mai bine lipsă. Ignorați prețiozitățile și textele fără fond, dragi creatori de arte și spectacole, și lucrați, trăiți pentru publicul care plătește biletul pentru că vrea să vă vadă, și pentru că vă iubește.

*fotografiile care ilustrează acest text îmi aparțin.

P.S. Blogul meu nu are nicio afiliere politică sau culturală, scriu și postez pentru îmi place fotografia, arta, filmul, teatrul. Scriu când am ceva de scris, pozez când am ceva de pozat. Scriu în română sau engleză, după cum cere subiectul care mă preocupă la un moment sau altul. Voi reveni în curând cu un contraexemplu de critică (de film de data asta) – pe marginea superbului film Tár – scris, regizat și produs de Todd Field. À bientôt.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s