1/2023
Ca în fiecare an, la început de ianuarie îmi găsesc greu locul. Nu am planuri grandioase, nici nu mă las pradă unei depresii sezoniere, pentru că în general luna decembrie mi se pare mai potrivită pentru răsfăț emoțional. Într-un email primit aseară, am citit un text lung al unui scriitor/curator pe care mi-l amintesc din anii 2010 -2012, când încă eram curioasă de proiectul lui “30 under 30 women photographers”. Omul scrie cu meticulozitate un jurnal succint al anului 2022, cu momentele politice care au ținut prima pagină a ziarelor, cu câteva referințe la expoziții și evenimente artistice care l-au implicat pe el, și cu niscaiva linkuri spre articole publicate de-a lungul anului în publicația pe care o girează (Artpil). Citind mai mult în diagonală, pentru că am obosit de atâtea opinii și pilde de la bloggeri care trimit newsletters pe Substack sau în RSS, m-am gândit că aș putea să fac același lucru, dar nu pentru că vreau să informez planeta despre anul meu atipic, ci ca să-mi ușurez puțin navigarea prin serpentinele memoriei. M-am întors la calendarul Google, acest instrument deopotrivă util și deprimant, prin rigoarea searbădă cu care îmi umple de culori desktopul, laptopul și deviceurile mobile.
Ce am aflat? Am pozat mult/cred că mai mult decât în anii trecuți, pentru că din august încoace am intrat în haosul șantierist de pe Roșca. Am călătorit destul de mult – parțial din același motiv, și asta e foarte bine, pentru că mi se pare, nu! sunt convinsă că sănătatea mea mintală e reparată mereu când plec din Cluj. Am întâlnit oameni pe care îi știam doar din social media, sau oameni pe care nu i-am văzut demult. Am pozat pentru proiecte interesante, am citit mai mult, și nu numai despre fotografie, am dat târcoale modelelor AI fără să mă smintesc (încă), am reușit să supraviețuiesc unei serii infernale de întâlniri birocratice și așa-zis profesionale cu agenți imobiliari, notari, cu renovări simultane în trei locuințe, meșteri, bani, arhitecți, primărie, magazine de materiale de construcții, și iacătă, sunt încă aici. Nu am de ce să mă lamentez că anul ăsta a fost greu sau chinuitor (a fost), sau că abia așteptam să se termine (așteptam). Pot însă să confirm că știu mult mai multe despre mine după ce am ieșit mult și departe din zona de confort. Sinceră să fiu, parcă îmi și place să alerg de colo-colo, nu mi-e dor de Dentotal sau de Dentstore, și sunt mai entuziasmată de plăcile de faianță decât de dinții din ceramică. Una peste alta, două negații dau o afirmație, și până una alta, locul în care mă aflu nu are mirosul stătut și culoarea ștearsă a rutinei ultimilor 10-15 ani. Nu am niciun indiciu că deciziile care au dus la acest episod din viața mea au fost bune, dar halul de încremenire profesională în care mă aflam la începutul lui 2022 era într-adevăr alarmant.
În timp ce scriam acest prim blog din anul care începe, mă întrebam cu ce fotografie/fotografii să îl ilustrez. Cred că cel mai bine se potrivește colajul cu oameni care m-au făcut să râd și să uit de griji și anxietate în 2022. Nu de alta, dar l-am pus acum câteva zile pe haznaua numită Facebook, și acolo parcă nu îi onorează nici pe ei, nici pe mine. Celor care citiți blogul meu, vă doresc un an cu ritm bun, cu sănătate rezonabilă, și cu dus la capăt lucruri pe care vreți să le faceți. Să fie bine!
CRINA PRIDA 