Fallas Valencianas

14/02/202314/02/2023 by Crina In photography, walking, writing, x100v 2 Comments

O veche meteahnă a mea de care sunt perfect conștientă, dar împotriva căreia mi-e greu să lupt, este amânarea. Procrastinarea, cum ar zice millennialșii(ugh!). În fiecare călătorie duc cu mine carnete pentru scris/desenat, creioane, pasteluri – cu intenția cât se poate de onestă de a aduna pe hârtie întâmplările din acele zile, în timp real. De obicei, ritualul se desfășoară cam așa: dimineața mănânc micul dejun, revăd fotografiile zilei precedente, și apoi la cafea scriu câteva rânduri care mai adaugă detalii despre momentele pe care le-am oprit deja în imagini. Am notat de-a lungul timpului tot felul de fragmente de conversații cu oamenii locului, numele unor mâncăruri, nume de străzi, locuri pe care vreau să le vizitez, locuri unde am avut atacuri de panică, am desenat câte un colț de stradă sau un crochiu cu marea, ori poate am înjurat în scris orele petrecute în aeroporturi. Din păcate, după 3-4 zile de disciplină, abandonez ritualul, pentru că mă bazez (în mod eronat, se știe) pe memorie. Așa se explică faptul că am zile când public o postare de blog ca cea de acum; sunt îndemnată de amintirea unei zile sau a unei întâmplări mai vechi. Am văzut azi undeva pe internet o reclamă la Fallas 2023; gândul m-a dus imediat la cele câteva zile petrecute anul trecut în Valencia, așa că am profitat de ocazie ca să deschid catalogul Lightroom la “pagina” Martie 2022.

Am ajuns la Valencia anul trecut într-o seară de martie. Era frig, ploua și bătea vântul extraordinar de tare. Taxiul găsit cu greu la ieșirea din aeroport ne-a dus la un hotel mare din centru, unde prima activitate a fost să ne mutăm bagajele de la etajul 4 la 7, pentru că în camera unde fusesem cazați inițial nu funcționa minibarul. Am ieșit să căutăm un restaurant, ploua în continuare mocănește, și prea puținii localnici de pe străzi alunecau grăbiți către case, cu capetele înfundate în gulerele hainelor. Am trecut de un mall fără nume, apoi de un El Corte Ingles, și în sfârșit am ajuns pe o stradă cu câteva bistrouri deschise. Primul bistro – muzică proastă și miros de mâncare, amestecat cu bere stătută. La o masă, vociferau vreo 4 companeros pe un ton ajuns la granița dintre veselie și scandal iminent. Al doilea bistro a fost cu noroc – paella și bere, plus o mașină mare de făcut popcorn, de la care mi-am luat ochii doar când am ieșit să pozez primele “Fallas”, chiar alături de restaurant.

Au urmat trei zile în care am văzut zeci de grupuri “fallas”, unele mai colorate și mai faine decât altele. Am participat la entuziasmul paradei costumelor pe străzi, în ciuda ploii și vântului care n-au iertat orașul în toată perioada cât am stat acolo. Despre frumusețea Valenciei se poate tot vorbi mult-mult, și probabil că o să fac o pagină de jurnal virtual separată, pentru fotografiile făcute în lungile plimbări prin centru sau pe malul mării, dar azi o să adun la un loc o parte dintre persoanjele născocite de valencieni pentru Fallas 2022. Enjoy!

P.S. În timp ce scriam această postare, a avut loc în România un cutremur 5.8 Richter. L-am simțit mai bine decât pe cel de ieri, de 5.3. Ce ne mai așteaptă, după covid și război, cine știe?