Napoli și Nostalgiile.
Acum câteva săptămâni am văzut (și apoi am recomandat pe social media) filmul Nostalgia (2022), în regia lui Mario Martone. Aveam deja cumpărate biletele de avion pentru Napoli, și cum-necum s-a nimerit ca trailerul acestui film să îmi apară undeva prin căutările legate de călătorie. O să scriu mai multe, și o să adaug fotografii făcute în acest miracol urban și uman cunoscut sub numele de Napoli, dar în acest blog voi scrie despre o singură experiență, cina de la Pizzeria Oliva [da Carla e Salvatore], din cartierul napoletan Sanita, unde personajul principal al filmului, Felice – interpretat de Pierfrancesco Favino, se oprește în seara în care a revenit în Napoli după 40 de ani petrecuți în Orientul Mijlociu. Am găsit destul de ușor locul, deși pizzerii cu numele Oliva sunt vreo 5 în Napoli. Cartierul are o reputație ambiguă, familiile vechi de interlopi se știu, se răfuiesc și își împart teritoriul după legile de ei făcute și știute. Pe de altă parte, comunitatea e alertă și trăiește cu acea dinamică a lumii care definește locul independent de mode, trenduri sau reguli împrumutate din altă parte. Religiile sunt, cam ca peste tot în Napoli, în număr de trei: Maradona, Madonna/ arhetipul mamei și bunicii gospodine, a cărei autoritate este supremă, și Pino Daniele. Deși eram a doua oară în călătorie în Napoli, am rămas la fel de uimită să văd cum se lățește zâmbetul pe fața oricărui om pe care îl întrebi despre Pino. La un moment dat ne-am oprit la o cafenea pentru un cancello di vino. După câteva minute, pe străduța îngustă a apărut un grup de elevi de 13-14 ani însoțiți de un profesor. Nu am auzit exact ce le-a spus dascălul, am auzit doar o frântură de muzică în difuzorul de pe peretele unui anticariat de lângă cafenea, după care toți copiii au început să cânte în cor “Je so’ pazzo”. De prisos să spun că am simțit un nod în gât vreo jumătate de oră după ce am plecat de acolo.
Revin la Pizzeria Oliva. Am mâncat aici cea mai bună pizza de când mă știu. Nu mă vedeam dând rating la pizzerii, mi se pare ceva foarte trivial, dar vă sfătuiesc pe cei care printr-o providențială coincidență citiți acest blog și apoi poate mergeți în Napoli – faceți acest drum vrednic de papilele gustative, și de ochiul aparatului de fotografiat. Veți avea prilejul să-l cunoașteți pe simpaticul camerriere Giuseppe, să vedeți șirul de bezi luminoase stradale care redau versurile din Napule È.
Imaginile de mai sus sunt preluate din filmul amintit, Nostalgia (Mario Martone). Mai jos, fotografiile mele, făcute în același loc.
*ah! și am stat exact la masa la care a stat și Favino!
CRINA PRIDA 